Milvus Photocontest 2024

Milvus Photocontest 2024

by Gheorghe Popa June 16, 2024

    Concursul de fotografie Milvus Photocontest, aflat la a 15-a ediție, și-a anunțat câștigătorii. Anul acesta, concursul a introdus o nouă categorie, Categoria Junior, dedicată copiilor sub vârsta de 16 ani, încurajând astfel tinerii fotografi să-și exprime creativitatea și pasiunea pentru natură. Celelalte trei categorii ale competiției, binecunoscute participanților și publicului, sunt Nature, Wild Animals și Romanian Nature.

    Anul acesta, Milvus Photocontest a înregistrat un număr record de participanți, atrăgând 235 de fotografi din 38 de țări, care au înscris un total de 1600 de imagini. Acest interes crescut subliniază importanța și popularitatea concursului pe scena internațională a fotografiei de natură.

 Vreau să îi mulțumesc sincer lui Zoltán, membru al juriului, pentru că și-a făcut timp să scrie câteva cuvinte despre această ediție a concursului. Apreciez implicarea sa și dedicarea de a împărtăși perspectivele sale asupra Milvus Photocontest.   

    ''Concursul internațional de fotografie Milvus Photocontest este probabil cel mai mare și mai important concurs fotografic de natură din România. Din perspectiva juriului, ne bucurăm că am reușit să ridicăm acest concurs la un nivel superior prin colaborarea cu Forona. În ultimii ani, verificarea fișierelor RAW a adus un plus de autenticitate, consolidând încrederea în calitatea și originalitatea lucrărilor prezentate.

    În fiecare an, căutăm viziuni noi asupra naturii, imagini care au acel "ceva" special sau care transmit povești importante într-un mod creativ. Asociația Milvus, fiind o organizație importantă de conservare a naturii, urmărește ca prin acest concurs să inspire și să educe un public cât mai larg asupra valorilor naturale.

    Expoziția în aer liber, cu printuri de 1 metru lungime, care va călători prin țară, este cu adevărat impresionantă și atrage atenția asupra frumuseții naturii. Nivelul general al imaginilor a înregistrat o creștere substanțială față de anul trecut, demonstrând progresul și dedicarea participanților.

    Personal, sper că tot mai mulți fotografi din România se vor înscrie la acest concurs și că, în categoria "Natura României", vom vedea imagini din ce în ce mai valoroase în viitor. Concursul Milvus Photocontest rămâne o platformă esențială pentru promovarea și aprecierea fotografiei de natură, încurajând în același timp conservarea mediului natural prin arta fotografică.''   Text: Zoltán Gergely-Nagy 

  Anul acesta Milvus Photocontest a avut un juriu format din 5 fotografi: Dan Dinu, Dorin BofanKerekes IstvánDaniel Mîrlea și Zoltán Gergely-Nagy.

   Mai jos puteți să vedeți fotografiile câștigătoare pe categorii:

Marele câștigător - Silhouette - Ervin Horesnyík (Slovakia)

 Marele câștigător - Silhouette - Ervin Horesnyík (Slovakia) Camera Nikon Z6, Lentila NIKKOR Z 70-200mm f/2.8 VR S, F8, Iso 140, timp de expunere 1/1000, fără filtre, fără trepied, în lumină naturală.

    ''Îmi plac foarte mult munții și animalele care trăiesc acolo. În fotografiile mele, surprind viața lor. Am participat la acest concurs acum câțiva ani și, atunci, un portret de cerb a câștigat premiul publicului, lucru care m-a bucurat enorm. Dar acum, când am primit vestea, aproape că nu mi-am dat seama la început – am crezut că visez. Chiar am câștigat marele premiu? Este real? Wow. Simt o onoare și o fericire imensă, și o bucurie specială că fotografia mea din lumea muntelui, atât de dragă mie, a primit acest premiu. Aș dori să mulțumesc juriului de seamă și să felicit pe toți ceilalți participanți.''      Ervin Horesnyík

Category A – Nature

Locul 1: Austfonna Ice Cap - Thomas Vijayan (Canada)

Locul 1: Austfonna Ice Cap - Thomas Vijayan (Canada)

Locul 2: Flowers of the drained lake - Ádám Fáth (Hungary)

Locul 2: Flowers of the drained lake - Ádám Fáth (Hungary)

Microcosm - Miguel José Ávalos González (Spain)

Locul 3:  Microcosm - Miguel José Ávalos González (Spain)

La acestă categorie au fost selectate și alte fotografii pentru expoziție, am să las doar 2 exemple, galeria completă se poate vedea pe site-ul Milvus Photocontest.

Van Gogh - Florențiu Ilie (Romania)

Van Gogh - Florențiu Ilie (Romania). DJI Mini 2, F2.8, timp de expunere 1/30, Iso 100

    Islanda în 2023 - fotografia a fost realizată la aproximativ 2-3 km distanță de șoseaua principală care străbate sudul insulei. După ce am studiat texturile pe Google Maps și am văzut condițiile de pe satelit, am decis să merg într-o după-amiază să încerc câteva fotografii cu drona. Era o zi înorată, iar vântul bătea destul de tare. Cu toate avertizările de vânt puternic de pe telefon, nu am putut să mă opresc din fotografiat până când nu am epuizat toate cele 3 baterii. Este un loc în care cu siguranță voi reveni cu drag.

Peaks, larch and light - Daniel Drelciuc (Romania)

Peaks, larch and light - Daniel Drelciuc (Romania)

Category B – Wild animals

Locul 1 - Ostrich two in dust - Willem Kruger (South Africa)

Locul 1 - Ostrich two in dust - Willem Kruger (South Africa)

Locul 2 - Chasing Shadows: The Thin Pursuit - Gianluca D'Amico (Romania)

Locul 2 - Chasing Shadows: The Thin Pursuit - Gianluca D'Amico (Romania) 
Camera Nikon Z9, Obiectiv Nikon 400mm, F4, timp de expunere 1/2500. Fotografia a fost post-procesată în alb-negru pentru a accentua siluetele animalelor.
    Fotografia intitulată "Chasing Shadows: the thin pursuit" a fost realizată în ianuarie 2024, în Parcul Național Masai Mara din Kenya. Nolari, o femelă experimentată de ghepard, a ieșit devreme dimineața pentru vânătoare. În ciuda vegetației înalte care nu îi ofereau un avantaj, foamea acumulată în câteva zile nu o determina să renunțe.
Apropierea de masculul de gazelă Thomson a fost o operațiune meticuloasă, Nolari fiind alertă la fiecare mișcare. Din păcate, urmărirea s-a dovedit un eșec, deoarece gazela se afla într-o formă excelentă și a reușit să execute viraje amețitoare, chiar și pentru un ghepard rapid.

Locul 3 The Fox - Stanislao Basileo (Italy)

Locul 3 The Fox - Stanislao Basileo (Italy)
Camera Sony A1, Lentila Sony 200-600mm, distanța focală 227mm, F 5.6, timp de expunere 1/2000 sec, Iso 100, exposure compensation -2.
În luna iunie, zăpada începe să se topească în Parcul Gran Paradiso. Animalele ies în căutarea hranei, iar într-o zi am văzut o vulpe coborând de pe un munte. Diversitatea formelor și liniilor din peisaj mi-a atras atenția.

Category C – Romanian nature

Locul 1 - Into the light - Claudiu Mircea Bîrliba (Romania, Masivul Piatra Craiului , 2023)Locul 1 - Into the light - Claudiu Mircea Bîrliba (Romania, Masivul Piatra Craiului , 2023)

    Camera Olympus OMD E-M1 MarkII, Obiectiv Panasonic 100-300 Lumix G O.I.S. II MFT, Distanța focala 150 mm, F9, ISO 500, timp de expunere 1/3200, fără filtre, fară trepied
    Ai venit spre mine în zori. Te așteptam să fii în lumină, întru acea lumină care te cuprinde și te face misterioasă, specială, discretă, parte din adevăr, în emoția începuturilor.
    Am visat de multe ori să prind subiectul în lumina dimineții. Capra neagra (rupicapra rupicapra) a venit la răsărit spre locurile dragi din Crai și după o hârjoană și ceva cadre clare, am cautat-o în lumină și am aflat-o prea puternică, prea intimă, în roua firului de iarbă alpină.

Locul 2 - A foggy day - Péter Levente (Romania)

Locul 2 - A foggy day - Péter Levente (Romania)

Locul 3 - Medusa - Radu Pătrașcu (Romania)Locul 3 - Medusa - Radu Pătrașcu (Munții Ciucaș, România, 2024)

    Camera Fujifilm X-T30, Lentila Fujifilm XF 10-24mm f/4 OIS, f/18, timp de expunere 1/17sec., ISO 1250. (Declanșat din mână, fără filtru).
    În lunile de iarnă natura se metamorfozează ca urmare a curenților puternici de mare altitudine, care în combinație cu temperaturile extrem de scăzute transformă pădurea într-un personaj misterios. Formele neregulate ale ramurilor copacilor, care se împletesc aproape haotic, te fac să te oprești în loc, pietrificat, în admirația naturii așa cum rar se dezvăluie. Uneori, iarna, când pădurea este cuprinsă de amestecul potrivit de condiții meteorologice, natura devine Medusa.

Junior Category

Locul 1 - Barn owl from Livermere village in United Kingdom - Mara Cornelia Puiu (Romania)Locul 1 - Barn owl from Livermere village in United Kingdom - Mara Cornelia Puiu (Romania)

Highly commended photos

Cosmic seed - Lucian Satmarean (Romania)Cosmic seed - Lucian Satmarean (Romania)

 Fenrir - Lucian Satmarean (Romania)Fenrir - Lucian Satmarean (Romania)

The next generation - Norbert Kaszás (Hungary)The next generation - Norbert Kaszás (Hungary)

 

The white tree - Stanislao Basileo (Italy)

The white tree - Stanislao Basileo (Italy)

Meditation - Vlad Păuleț (Romania)

Meditation - Vlad Păuleț (Romania)

Pull harder... - Zsolt Ferenczi (Romania)

Pull harder... - Zsolt Ferenczi (Romania)

    

 

 

 

 




Gheorghe Popa
Gheorghe Popa

Author



-->
Language
English
Open drop down