Uneori, un proiect fotografic începe cu o imagine. Alteori, începe cu un loc în care simți că trebuie să te întorci.
Pentru mine, povestea „Ținutului Zimbrului” a început în 2016. De atunci, am revenit de nenumărate ori în Parcul Natural Vânători-Neamț, în anotimpuri diferite, în condiții de lumină diferite și, de multe ori, fără să știu dacă mă voi întoarce cu o fotografie sau doar cu o nouă impresie despre acest loc.
Astăzi, după zece ani, albumul „Ținutul Zimbrului” a primit o Mențiune de Onoare la categoria Professional – Book, Nature, în cadrul International Photography Awards 2026, unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de fotografie, organizat sub egida Lucie Foundation.
Pentru mine, această recunoaștere are o semnificație aparte. Nu pentru că încheie proiectul, ci pentru că aduce în atenția unui juriu internațional povestea unui loc de care m-am apropiat încet, fotografie după fotografie.
Zece ani pentru a descoperi un loc
Un loc nu se lasă cunoscut dintr-o singură vizită.
Trebuie să-l vezi când pădurea este verde și când este acoperită de zăpadă. Dimineața, când ceața se ridică dintre copaci, și seara, când lumina transformă peisajul. Trebuie să aștepți și să accepți că uneori nu se întâmplă nimic.
În acești zece ani, am revenit mereu în Ținutul Zimbrului cu aceeași curiozitate. Am urmărit zimbrii, am fotografiat pădurile și peisajele, dar am început treptat să observ și lucrurile mai greu de remarcat la prima vedere: felul în care lumina cade peste o poiană, formele create de gheață, schimbarea culorilor dintre toamnă și iarnă sau liniștea unui peisaj văzut de sus.
Fotografiile s-au adunat în timp. Unele au fost realizate după ore de așteptare, altele au apărut într-o fracțiune de secundă. Unele sunt despre viață și prezență, altele despre absență, forme și spațiu.
Privite împreună, ele au început să formeze ceva mai mult decât o colecție de imagini. Au început să spună povestea unui loc.
Mai mult decât un album
Am vrut ca „Ținutul Zimbrului” să fie la înălțimea poveștii pe care o spune.
De aceea, am acordat aceeași atenție obiectului în sine pe care am acordat-o fotografiilor. Este o ediție de lux, cu coperți din pânză, fotografie aplicată direct pe copertă și titlul imprimat în folio argintiu.
Pentru interior am ales Fedrigoni Tatami Ivory, 150 gsm. Alegerea hârtiei nu a fost făcută pentru un anumit tip de imagine, ci pentru capacitatea ei de a reda foarte bine întreaga diversitate a fotografiilor din album — detaliile fine, profunzimea tonurilor și naturalețea culorilor.
Toate fotografiile au fost pregătite pentru print de mine, cadru cu cadru. Am vrut ca trecerea de la fișierul digital la hârtia tipărită să păstreze cât mai mult din ceea ce am văzut atunci când am realizat fiecare imagine.
O experiență dincolo de imagine
„Mi-am dorit ca albumul să nu fie doar privit, ci și simțit.”
Pentru mine, experiența începe înainte de prima fotografie. Începe atunci când iei albumul în mâini, când simți textura coperții și greutatea lui, când întorci prima pagină și simți hârtia sub degete.
Și continuă cu lucruri care nu țin propriu-zis de fotografie: textura materialelor, calitatea tiparului și chiar mirosul proaspăt al cernelei atunci când deschizi pentru prima dată un album nou.
Sunt detalii care poate nu se observă imediat, dar care schimbă felul în care percepi o carte de fotografie. Mi-am dorit ca „Ținutul Zimbrului” să fie o experiență completă — ceva ce privești, atingi și simți, nu doar o serie de imagini așezate între două coperți.
Un loc care nu arată niciodată la fel
Poate că unul dintre motivele pentru care am continuat să mă întorc în acest loc este tocmai faptul că nu l-am putut epuiza fotografic.
Ținutul Zimbrului se schimbă permanent. Uneori schimbarea este evidentă — un anotimp care îl transformă complet. Alteori este atât de subtilă încât trebuie să privești cu atenție pentru a o observa.
O prigorie poate deveni, pentru o clipă, centrul întregii povești. O suprafață înghețată poate pierde orice legătură cu ceea ce era în realitate și se poate transforma într-o compoziție abstractă de linii, forme și texturi. Iar o pădure fotografiată de sus poate deveni un mozaic de culori, copaci și zăpadă, undeva între toamnă și iarnă.
Sunt imagini foarte diferite, dar toate aparțin aceluiași loc.
Asta am încercat să păstrez în album: nu o singură imagine a Ținutului Zimbrului, ci cât mai multe dintre felurile în care acest teritoriu poate fi descoperit.
De aproape. De departe. De la nivelul ochilor sau de sus.
Prin zimbri, prin păduri, prin lumină, prin anotimpuri și prin acele detalii pe lângă care, poate, trecem prea repede.
O poveste care continuă
După zece ani, „Ținutul Zimbrului” este pentru mine mai mult decât rezultatul unui proiect fotografic.
Este o arhivă personală a unui loc pe care am avut șansa să-l văd schimbându-se în timp. Este suma multor dimineți, așteptări, drumuri, reveniri și momente în care fotografia a apărut exact atunci când nu o mai așteptam.
Faptul că această poveste a fost remarcată la International Photography Awards 2026 mă bucură profund. Dar, mai presus de premiu, mă bucură ideea că imaginile pot face cunoscut un loc care merită privit, descoperit și protejat.
Pentru că, în cele din urmă, „Ținutul Zimbrului” nu este despre fotograf. Este despre teritoriu, despre natură și despre timpul pe care trebuie să i-l acorzi unui loc pentru a începe cu adevărat să-l vezi.
Iar dacă acest album reușește să-i facă și pe alții să se oprească pentru câteva clipe și să privească acest loc cu aceeași curiozitate cu care l-am privit eu în toți acești ani, atunci povestea lui își găsește un nou început.
Mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din acest proiect, de la primele fotografii realizate în 2016 până la forma finală a albumului.
Dacă vreți să descoperiți albumul, îl găsiți aici: Ținutul Zimbrului – O călătorie fotografică prin sălbăticia Parcului Natural Vânători Neamț
Gheorghe Popa
Author